Obiective turistice antropice

 

Manastirea Varatec

La 12 km de Târgu Neamţ şi la 40 km de Piatra-Neamţ, amplasată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Văratec este, fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate monumente ale judeţului Neamţ.

Printre ctitorii acestui aşezământ nu aflăm nici nume voievodale şi nici pe cele ale unor mari dregători ai ţării. Tradiţia pomeneşte numele Maicii Olimpiada, călugărită în fostul Schit Topoliţa din apropierea Văratecului şi venită apoi de la Schitul de maici de la Durău, care, între anii 1781-1785, întemeiază o mică isihie în poiana Văratec, cumpărată de la pădurarul Ion Bălănoiu. De altfel, Maica Olimpiada (Bălaşa Herescu înainte de călugărie) va juca un rol important în aşezarea şi dezvoltarea obştii monahale de la Văratec, sacrificând întreaga avere, stăreţind de trei ori şi stingându-se aici în 1842, la venerabila vârstă de 85 de ani.

După constituirea nucleului monahal de la Văratec în perioada 1781-1788, prima stareţă rânduită aici de Paisie Velicicovschi e Maica Nazaria de la Durău şi în 1794 se ridică o a doua biserică de lemn, mai ales că între timp Schitul Văratec se unise cu Schitul Topoliţa, beneficiind şi de veniturile pe care le aduceau moşiile acestuia. În 1803, prin hotărârea Mitropolitului Veniamin Costache, Văratecul se uneşte cu Agapia, dar pentru scurtă vreme. Ceva mai târziu, în 1808, când numărul monahiilor crescuse spectaculos, a început construcţia actuală, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, eveniment consemnat şi în inscripţia din pridvor, scrisă în limba română cu alfabetul latin:
La anul 1808 s-au zidit această biserică ce să prăznuieşte hramul Adormirea Maicii Domnului prin osteneala Sfin. sale a pre. cuvi. Părintelui Iosif Duhovnicul şi a stariţei Olimpiadii, iar cei întâi ctitori au fost maicile din acest locaş. Al doilea mari ctitori au fost Doamna Elenco Paladi, care au dăruit 3 moşii şi maica Elisabeta Balş au dăruit moşia Vultureşti, maica Safta Brâncoveanu au hărăzit moşiile Osica şi Vlădulenii cu mai multe îndatoriri în testamentul său, iar celelalte moşii, vii şi acarete ce au dăruit şi alţi ctitori sunt scrisă în cartea vieţii spre vecinica lor pomenire. 1841, octomvrii 20.

Abia încheiată zidirea noii biserici (în 1812) şi mănăstirea trece prin grelele încercări ale anului 1821: odoarele sunt jefuite, călugăriţele izgonite sau ucise şi însăşi Maica Olimpiada a scăpat cu mare greutate „de sabie” fiind adăpostită la Mănăstirea Secu, unde a participat direct la terifiantele momente petrecute acolo.

În anul 1900 un puternic incendiu mistuie cea mai mare parte a chiliilor, arzând şi acoperişul bisericii mari împreună cu cele două turle de lemn care se adăugaseră ulterior, şi care nu au mai fost refăcute. Actualul complex de clădiri din incinta mănăstirii Văratec s-a construit după incendiul din 1900, doar zidul înconjurător – ridicat între 1808-1812 – păstrându-se în forma sa iniţială.

 

Manastirea Agapia

Actuala aşezare a Mănăstirii Agapia a fost aleasă în secolul al 17-lea.Un număr de călugări care au trăit la vechiul schit Agapia ,situat la 2 kilometri mai sus , au construit o mică biserică din lemn („Sfântul Ioan Teologul” Biserica din zilele noastre).O inscripţie Slavonă deasupra intrării certifică că această biserică a fost construită între 1642 şi 1644 de faimosul architect Ionasc Ctisi Constantinopolitanul. De-a lungul istoriei va fi jefuita de invazia turcilor şi tătarilor şi chiar transformată în grajd de către polonezi (1680), sub conducerea faimosului Ioan Sobieski. La mijlocul secolului al 19 –lea se face prima renovare integrală a principalei biserici, cu care ocazie Nicolae Grigorescu face pictura interioară, dupa aceasta biserica aratănd ca o clădire tipică neo clasicismului. Mănăstirea are o biblioteca cu cărţi foarte vechi şi un muzeu cu artă religioasă medieval. Pot fi găsite, de exemplu, icoane vechi ca Icoana Maicii Domnului din Hodigitria din secolul al 14-lea.Este una din cele mai mari mănăstiri din lumea ortodoxa .Pe langă satul mănăstiresc, se poate vizita casa memorială a binecunoscutului scriitor roman, Alexandru Vlahuţă.

 

Manastirea Agapia Veche

Schitul Agapia („Vechea Agapia” sau”Agapia din deal”), fost succesiv fondată între secolul al 14-lea şi secolul al 17-lea de stareţul Agapie ,voievodul Petru Rareş şi prinţesa Anastasia .A fost reconstruit în întregime între 1990-1994 folosindu-se grindă groasă de pin ,dar clopotniţa este originală.De aici se poate ajunge la Mănăstirea Secu şi Mănăstirea Sihăstria prin potecile munţilor.

 

Manastirea Secu

Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani. In jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetatii Neamtului, pe valea Paraului Secu, se aseaza un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume: Schitul lui Zosima.

Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost ingradit cu zid de piatra in anul 1550 de catre Doamna Elena, sotia voievodului, si de fiii sai. Din acest zid se mai pastreaza astazi o mica parte: la intrarea in manastire, in dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, in urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare in schit si clopotnita acestuia.
Acelasi domnitor, Petru Rares, in prima lui domnie, a intarit stapanirea asupra pamanturilor ce apartineau mosiei Cetatii Neamtului, daruindule calugarilor de pe valea Paraului Secu. Episcopul Melchisedec Stefanescu, vorbind despre inceputurile Manastirii Secu, aminteste ca pana in anul 1910, pe zidul clopotnitei din manastire, in nisa unde se afla acum o fresca cu Sf. Ioan Botezatorul, se gasea pisania originala de la biserica construita de Voievodul Petru Rares, pisanie care sa deteriorat din cauza asprimii vremurilor.

In vremea voievozilor Alexandru Lapusneanu (1552-1561 si 1564-1568), Petru Schiopu (1574-1579 si 1581-1591) si Aron Tiranul (1591-1595), Schitul lui Zosima mai primeste cateva danii spre folosinta si intretinerea calugarilor sihastri din aceste locuri.
Spre sfarsitul veacului al XVIlea, Schitul lui Zosima cunoaste o dezvoltare deosebita, mai ales din punct de vedere economic: daniilor particulare li se adauga acum danii si confirmari domnesti, iar numele egumenului Dosoftei, unul dintre ucenicii lui Zosima, este des pomenit in pricinile de vecinatate cu mai vechii si puternicii calugari de la Manastirea Neamt.

In secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Tarii de Jos, tatal cunoscutului cronicar Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, in forma de cetate dreptunghiulara, cu biserica mare in mijlocul zidurilor, careia iau fixat hramul „Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatorit in fiecare an la data de 29 august.

Nestor Ureche ajunsese in randurile celor dintai boieri ai Moldovei sub domnia lui Ieremia Movila, prin bogatia casei sale, catre care se indreptau veniturile a peste 70 de sate, dar si prin istetimea mintii. El avea demnitatea de Mare Vornic, fiind judecator principal al tarii si „mai marele curtii domnesti”.
Marele boier a inzestrat aceasta ctitorie cu odoare, carti si mosii, asa cum erau inzestrate toate manastirile domnesti in vremea voievodului Ieremia Movila. Pe atunci in scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movila, fratele voievodului, egumen la Manastirea Secu fiind Ieroschimonahul Dosoftei.

Dupa obicei, si la Secu numele ctitorului este mentionat in pisania asezata pe peretele de sud al bisericii mari, pisanie originala scrisa frumos in limba slavona, a carei traducere o redam mai jos:
„Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, cu rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si cu ale Sfantului Ioan Inaintemergatorul si cu ale tuturor sfintilor, cu bunavointa si ingaduinta dreptcredinciosului domnului nostru Io Ieremia Movila Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn Tarii Moldovei si a de Dumnezeu daruitilor sai fii Io Constantin si Alexandru Voievod si cu a celuilalt frate al sau Simeon Movila Voievod si a copiilor sai; si cu binecuvantarea fratelui domniei lor Preasfintitului Gheorghe Moghila, Mitropolitul Sucevei, cu buna ravna dumnezeiasca si cu adevarata avere de la Dumnezeu daruita a adevaratilor ctitori, sau facut acest locas dumnezeiesc si sau zidit spre lauda lui Dumnezeu celui Inalt, in numele Sfantului Slavitului Prooroc Inaintemergatorul si Botezatorul lui Hristos Ioan si a cinstitei lui taieri, de smeritul si mult gresitul si nevrednicul rob al Stapanului Hristos, Nestor Ureche, Marele Vornic al Tarii de Jos si de Doamna lui Mitrofana si de copiii lui: Vasile si Grigore si de alti de Dumnezeu daruiti copii ai lor. Sfintilor parinti petrecatori din acest sfant locas ca sa va rugati lui Dumnezeu pentru noi mult gresitii robi ai lui Dumnezeu, Nestor Ureche si sotia sa Mitrofana si pentru tot neamul lor si pentru iertarea pacatelor lor in vecii vecilor. Amin.
Si sau inceput a se zidi la anul 7110 (1602, n.r.), iunie 7, si sa ispravit in acelasi an, octombrie 5.”

 

Manastirea Sihastria

Desi nu in proportia marilor ctitorii voievodale, care au avut un rol insemnat in trecutul Moldovei medievale, Manastirea Sihastria, prin cele trei secole de existenta, evoca totusi cateva momente istorice de seama. In arhitectura manastirea continua cu fidelitate stilul clasic moldovenesc care, in ciuda atator innoiri si adaugiri, se mentine pana intr-o epoca asa de tarzie.

In marile manastiri Neamt, Secu si Agapia se gaseau destui calugari dornici sa continue traditia Cuviosului Daniil Sihastrul si a altor pustnici renumiti. Codrii nestrabatuti din partea locului ofereau cele mai bune conditii. Cateva insemnari pe vechi carti de cult cat si unele urme de chilii atesta ca la inceputul secolului al XVII-lea traiau in imprejurimi numerosi sihastri.

Astfel, infiintarea unei „sihastrii” mai la indemana devenea in chip firesc o necesitate. Faptul fiind cunoscut de episcopul Ghedeon de Husi, ca ucenic al venerabilului mitropolit Varlaam Motoc, acesta intemeiaza in 1655 – fiind deja mitropolit al Moldovei (1653-1659) – prima biserica a schitului Sihastria, pe care o inzestreaza apoi cu chilii si cele de trebuinta. Locul ales a fost „poiana lui Atanasie”, care oferea conditii prilenice unei vieti de sihastrie, iar primii vietuitori, asa cum consemneaza pomelnicul ctitoricesc, au fost sapte sihastri din Manastirea Neamt retrasi mult mai inainte prin partile locului.

Vremurile vitrege care au urmat si mai ales desele incursiuni ale tatarilor de la inceputul sec. al XVIII-lea au facut ca schitul Sihastria sa ajunga intr-o stare aproape de ruina. Indemnat de exemplul inaintasului sau, ca si de frumusetea locului, Episcopul Ghedeon de Roman construieste in anul 1734 o noua biserica mai trainica si incapatoare pe care o inchina Manastirii Secu din apropiere, dupa obiceiul vremii.

In 1821 cetele eteristilor lui Alexandru Ipsilanti, urmarite de turci, se retrag in partile Moldovei, ajungand pana la Manastirea Secu. Lupta sangeroasa care a urmat s-a incheiat cu arderea si pradarea manastirilor din imprejurimi de catre turci, printre care si Sihastria. Schitul nu a ars in intregime. Tezaurul Sihastriei, dupa cum consemneaza pomelnicul ctitoricesc, a fost ascuns in acele zile la Poiana Crucii „sub un fag”, intr-un cazan de arama. Cu timpul taina obiectelor de cult s-a pierdut.
Lucrarile de refacere au inceput abia in anul 1824, cu sprijinul efectiv al mitropolitului Veniamin Costachi si au durat aproape doi ani. S-au refacut atunci biserica de piatra, turnul clopotnita, un corp de chilie in partea de sud, turnul portii si zidul de incinta. Renumitul „calfa pietrar” Nicolae Cerneschi din Botosani a condus lucrarile, contribuind atat cu priceperea sa cat si cu insemnate sume de bani, devenind astfel al treilea ctitor principal al manastirii.

Vechile obiecte de cult fiind pierdute, se lucreaza in acelasi an noi obiecte bisericesti, in atelierele Manastirii Neamt: vase liturgice, candele si cadelnite de argint, doua clopote etc. Astfel, Sihastria isi incepe din nou firul existentei sale, intrerupt timp de patru ani. In anul 1837 se construieste din lemn, pentru serviciul religios din timpul iernii, un paraclis cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana si, in continuare, alte doua corpuri de chilii, in partea de est si de nord. In 1842, „o cismea cu doua tevi precum se vede” aducea in incinta „apa racoritoare si de viata datatoare”.

In vara anului 1941 un incendiu necrutator a mistuit paraclisul de lemn si o parte a chiliilor Sihastriei, din care cauza multi calugari au plecat la alte manastiri. Parintele staret Ioanichie fiind batran si bolnav, in 1942 este ales loctiitor de staret Parintele Cleopa.
Prima grija a noului staret a fost refacerea incintei si a chiliilor arse. Cu ajutorul manastirii Neamt, pana in 1944 s-au construit doua corpuri de chilii cu peste 20 de incaperi. Invingand dificultatile aduse de razboi si seceta, obstea condusa de Parintele Cleopa se intareste duhovniceste, creste numeric si, cu mari eforturi, reuseste sa construiasca in 1946 un nou paraclis.

Pe 16 octombrie 1988 a avut loc resfintirea solemna a bisericii centrale, pictata de Protos. Bartolomeu Florea. Slujba de resfintire si Sfanta Liturghie arhiereasca au fost savarsite de Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, impreuna cu Prea Sfintitul Eftimie, Episcopul Romanului si Husilor, inconjurati de un sobor de peste 15 preoti si diaconi in mijlocul a mii de credinciosi.

 

Manastirea Horaiţa

La 6 Km de şoseaua Crăcăoanilor, ce leagă oraşele Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, la capătul pitoreştii văi a pârâului cu acelaşi nume (Horaiţa), într-o poiană înclinată, înconjurată de subcarpaţii Munţilor Stânişoarei, la 660 m altitudine, se găseşte mănăstirea Horaiţa. Ea a luat fiinţă în prima jumătate a sec. XIX. Între anii 1822 – 1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică – din lemn – a mănăstirii cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Înfiinţarea şi consolidarea mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere, cel de-al doilea i-a legitimat existenţa integrând-o între lăcaşurile bugetare ale ţării.

Deşi Mănăstirea Horaiţa a fost înfiinţată în anul 1822, sunt documente potrivit cărora ea datează din secolul XV. La 11 iulie 1428, domnitorul Moldovei – Alexandru cel Bun (1400 – 1432) includea biserica din Horaiţa în rândul celor 52 de biserici (de mir şi mănăstire), pe care le supune jurisdictional Mănăstirii Bistrita. Alexandru cel Bun consemna în documentul din iulie 1428 o danie mănăstirii Bistriţa, care îi va sluji de necropola: „pentru sufletul sfânt al raposaţilor părintţlor noştri şi pentru sănătatea Domniei mele şi a tuturor copiilor Domniei mele „.
Denumirea mănăstirii, „Horaiţa”, provine de la numele marilor proprietari de pământ în stăpânirea cărora intrau comuna Crăcăoani şi împrejurilmile, şi anume Goraeti.

Părintele Irinarh, principalul ctitor al mănăstirii, este hirotesit arhimandrit şi devine primul stareţ al mănăstirii pe care o va conduce până la 1837, adunând în jurul său ca la 70 de vieţuitori.
În 1837 cuviosul arhimandrit Irinarh, îmbolnăvindu-se, s-a hotărât să meargă la Locurile Sfinte pentru a se închina, retrăgându-se pentru restul vieţii sale în Palestina. Cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin, lasă ca stareţ al mănăstirii pe cuviosul părinte Ermoghen Buhuş (1800?-1877), care l-a î nsoţit de la mănăstirea Neamţ. Ca şi părintele Irinarh, cuviosul Ermoghen este hirotesit arhimandrit. În timpul stăreţiei sale este ridicată actuala biserică a mănăstirii, cu hramul „Botezul Domnului”, a cărei construcţie a început la anul 1848 şi a fost finalizată 19 ani mai târziu, la 1867, fiind sfinţită la 20 octombrie de mitropolitul Moldovei-Calinic Miclescu (1860-1875). La zidirea şi înzestrarea bisericii cu cele necesare au contribuit pe lângă credincioşi – prin donaţii – şi domnitorii din vremea aceea, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), precum şi mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei.
Biserica, având 30 m lungime, 17 m laţime şi aproximativ 20 m înalţime, a fost construită exclusiv din piatră, numai bolţile sunt din cărămidă. Grosimea pereţilor variază între 1,6 şi 4 metri.
În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica mănăstirii Horaiţa, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor 8 turle.
Pictura , în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru cu ucenicii săi între anii 1988 – 1993 şi sfinţită la 4 iulie 1993 de catre I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Impresionantă este catapeteasma bisericii, lucrată – după părerea unora – la Viena. Alte surse ne informează că aceasta ar fi fost realizată cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1867) de către unii sculptori în lemn din apropiere. Sculptura în sine relevă ultima supravieţuire a barocului, familiar majoritaţii catapetesmelor româneşti din a doua jumătate a secolului XIX. În structura ei se află, probabil (după aprecierea unui specialist în domeniu), 3 tipuri de lemn: tei, păr şi tuia. Catapeteasma este unicat în ţară, probabil şi în lume, în primul rând datorită aşezării amvonului – deasupra uşilor împărăteşti – amvon care, în tradiţia Bisericii, îşi are locul în partea de Nord şi nu în Est, cum se află aici. În al doilea rând datorită dispunerii neconforme cu tradiţia ortodoxă a 2 registre: registrul sfinţilor apostoli , de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, şi registrul profeţilor Vechiului Testament , în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viţă de vie din lemn sculptat, aurit, ce se ridică de la extremitaţile catapetesmei până deasupra amvonului. Aceste registre sunt dispuse pe orizontală la majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe.

Odorul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana Maicii Domnului „Izbăvitoare de secetă” – făcătoare de minuni . Distinsă ca valoare artistică, realizată în prima jumătate a sec. XVIII, ea provine din vechea biserică de lemn a Horaiţei (1824). Îmbrăcămintea în argint a icoanei a fost realizată în a doua jumătate a sec. XIX. Numele icoanei „Izbăvitoare de secetă” provine de la numeroasele minuni pe care „Maica Domnului de la Horaiţa” le-a făcut, în vreme de secetă, în timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei.
Pe latura nordică a complexului mănăstiresc se află paraclisul „Sfântului Ierarh Nicolae” în care se oficiază sfintele slujbe în timpul iernii. El a fost construit între anii 1850 – 1852, în timpul stăreţiei cuviosului arhimandrit Ermoghen.
Tot în timpul cuviosului părinte Ermoghen Buhuş a fost construit şi turnul clopotniţă (1853-1855), la al cărui prim nivel a fost făcut un alt paraclis, de dimensiuni mai mici, care poartă hramul mănăstirii „Pogorârea Duhului Sfânt”. Aici se slujeste o dataâă pe an, numai Sfânta Liturghie, de ziua hramului.
Celelalte clădiri ale complexului monahal au fost construite, toate, după anul 1920.

Între personalităţile de seamă ce au trecut prin mănăstirea noastră se află şi arhiereul Eugeniu Laiu, episcop-vicar pentru eparhia Bucovinei, cu titlul de Suceveanul. Născut la 06.06.1894 în satul Certieni, comuna Bargaoani, raionul Tg. Neamţ, Ioan Laiu este tuns în monahism la mănăstirea Horaiţa de unchiul său, Arhim.Pimen Gheorghiu, în august 1920. Hirotonia în treapta de arhiereu a primit-o în catedrala din Cernăuti la 9 iulie 1939. După îndeplinirea mai multor ascultări în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, se retrage (octombrie 1957) la Horaiţa, mănăstirea de metanie, unde, în smerenie şi simplitate, îşi petrece ultimii ani ai vieţii pământeşti (10 la numar) până în ziua de 1 aprilie 1967, când îşi dă obştescul sfârsit; a fost prohodit de I.P.S Iustin, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, înconjurat de un sobor de preoţi şi înmormântat în cimitirul mănăstirii.
În prezent obştea mănăstirii noastre numără 20 de vieţuitori, aflaţi sub oblăduirea duhovnicească a Prea Cuviosului Părinte Protos. Petroniu Marin. Părinţii mănăstirii îndeplinesc zilnic diferite ascultări în folosul mănăstirii şi participă regulat la programul liturgic din mănăstire. În ultimii ani s-au executat mai multe lucrări de restaurare-renovare în mănăstire care au cuprins paraclisul „Sf. Ierarh Nicolae”, care în prezent se pictează, unele corpuri de chili şi casa de oaspeti.
Departe de zgomotul lumii, atât la mănăstirea Horaiţa, cât şi la Schitul Horăicioara, se continuă tradiţia vrednicilor înaintaşi de a împleti armonios rugăciunea, munca, ascultarea şi isihasmul. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu, pelerinul dornic de linişte se poate bucura şi de un cuvânt folositor pentru viaţa duhovnicească.

 

Schitul Piciorul Crucii

In cartea de onoare a Manastirii Sihastria se poate citi: „In ziua de 31 august 1993, I.PS. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, insotit de P.S. Eftimie al Romanului si Husilor si P.S. Casian Galateanul, au sfintit locul pentru un nou schit, ce va purta hramul „Inaltarea Sfintei Cruci”, situat intr-o prea frumoasa poiana ce poarta numele pustnicului Ioan, care a sihastrit in acele locuri in secolul al XVII-lea.
Privind retrospectiv, Parintele Cleopa a evocat calatoria sfintiei sale in acest loc in urma cu cativa ani impreuna cu neuitatul parinte ieroschimonah Paisie Olaru, care inca de pe atunci vorbea de construirea acolo a unui sfant altar, drept marturie ramanand pana astazi o Sfanta Cruce infipta atunci de calugarul cu viata sfanta, Paisie.
Acum, in anul 2005, biserica este ridicata si se picteaza, iar corpul de chilii pentru viitorii vietuitori ai sfantului lacas se afla in stadiul de finalizare.
Deocamdata, supraveghetor si singurul vietuitor al schitului este monahul Dosoftei Lacatusu.

 

Schitul Sf. Daniil Sihastrul

La o ora de mers pe jos de la Sihla, spre sud-vest, intr-o poiana aflata pe un varf de munte, se afla Schitul „Sfantul Daniil Sihastru”. Pana acolo duc doua poteci. Una merge pe creasta, iar cealalta serpuieste usor, coborand si urcand pe versantii muntelui. Dupa traditie, pe aici s-a nevoit un timp si Sfantul Daniil Sihastru. Unele urme ale vietuirii pustnicesti, cu o vechime de sute de ani, din aceasta zona puternic isihasta, pot fi vazute si astazi: bordeie (chilii in pamant) si unele inscriptii pe pietre.

La schit se poate ajunge si din Manastirea Sihastria, pe o carare care se desprinde spre dreapta din drumul forestier ce duce catre Sihla.
Inainte de a ajunge la schit, urcusul devine mai abrupt. Dupa ce trece aceasta ultima incercare, calatorul este intampinat de turnul clopotnita care strajuieste intrarea.

Construit in zilele noastre pe locul unor vechi bordeie pustnicesti, acest asezamant monahal duce mai departe faclia vietuirii sihastresti in aceste locuri. In acea zona este foarte friguros si umed, astfel ca sunt conditii grele de vietuit. In vremurile noastre, primul bordei a fost construit aici de catre parintii din Manastirea Sihastria, prin anii 1936-1937, pentru a se retrage la liniste.

Sunt cunoscuti a se fi retras in aceasta zona, pentru un timp, Protos. Calistrat Bobu, Ierom. Ilarion Antohi, Ieroschim. Daniil Tudor. Si Parintele Cleopa a pustnicit in aceste locuri, sau mai multi parinti din obstea Sihastriei s-au retras un timp prin aceste locuri, intre care, pentru scurt timp.

Dupa anul 1990, I.P.S. Mitropolit Daniel binecuvinteaza continuarea lucrarilor din cadrul schitului, care s-au incredintat Manastirii Sihastria. Aceasta a imputernicit pe fratele Daniil Caia cu ducerea mai departe a lucrarilor, care, cu ajutorul manastirii si a mai multor crestini, cei mai multi din satul Mitocul Balan, au ridicat biserica de lemn si chiliile.
Biserica s-a sfintit in data de 4 august 1996, de catre I.P.S. Mitropolit Daniel, impreuna cu un sobor de preoti din Manastirea Sihastria, fiind prezenti un mare numar de credinciosi, si i s-a dat hramul „Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul” si „Cuv. Daniil Sihastrul”.

Cele cateva chilii modeste adapostesc mica obste de cinci parinti ce vietuiesc in schit, iar intr-una din ele se afla bucataria. Schitul nu are locuri de cazare pentru pelerini, nici unui calator nefiindu-i ingaduit sa stea peste noapte in mica asezare sihastreasca. In prezent, egumen al acestui asezamant monahal este Ieromonahul Meletie Muntianu.

 

Schitul Sihla

Lasand la vale Manastirea Sihastria, o poteca urca spre Schitul Sihla, cale de 3 km, pe urmele sihastrilor iubitori de Hristos.
Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei si a Moldovei intregi.

Pestera Sf. Theodora de la Sihla.
Pe prispa ingusta a unei stanci, la adapostul primitor al unui bloc de piatra, se afla doua chilii de lemn, din secolul al XIX-lea, si o bisericuta „dintr-un brad”, lunga doar de cativa pasi.
Construita de „Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum sa si gaseste scris intr-o Sfanta Evanghelie… la leat 1763…”, cu hramul Schimbarea la fata, biserica „dintr-un brad” se pastreaza in stare aproape initiala. Lucrata in forma de corabie din barne de lemn, biserica este captusita in exterior cu scandura si acoperita cu sita. Interiorul, putin luminat si foarte simplu, mai pastreaza insa, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult. Catapeteasma, aproape in miniatura, a fost pictata in ulei, probabil in secolul al XVIII-lea.

De aici, pe praguri de pietre scobite de pasi omenesti, se coboara in Schitul Sihla. Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand Arhim. Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe temelia celei mai vechi.

Respectand traditia arhitectonica locala, biserica este construita in plan triconc, cu o singura turla pe naos. In exterior peretii sunt captusiti cu scandura. Acoperisul din sita capata la turla forma de bulb. Intrarea se face prin partea de vest. Interiorul, simplu si pictat, este impartit in pridvor, naos si altar. Pronaosul face corp comun cu naosul. Trei ferestre dispuse in axul absidelor aduc inauntru lumina zilei.
Catapeteasma, sculptata in lemn de tei si poleita cu aur, da un aspect frumos si placut interiorului. Desi fara data, ea pare a fi de o vechime cu biserica. Pictura in ulei a icoanelor din catapeteasma nu este lucrata de acelasi mester. Patru din icoanele imparatesti sunt pictate de „Iulian monah zugravul Sf. Manastiri Slatina la le(at) 1852”. Interiorul bisericii este pictat in fresca de pictorul Vasile Pascu din Focsani, in anii 1973-1974, cand s-au efectuat unele lucrari de restaurare.

In partea stanga, intr-o mica racla de lemn sculptat, se afla cateva particele din moastele unor sfinti. Se gasesc aici capul Cuviosului Ieremia, necanonizat inca, ucenic al Sfantului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfantului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait.
Pe latura de vest a incintei, in locul vechiului corp de chilii de lemn construit odata cu biserica, s-a ridicat in ultimii ani un corp nou de chilii din piatra, pentru nevoile crescande ale obstei ce numara astazi nu mai putin de 35 de parinti si frati. Totodata s-a reconstruit si clopotnita si s-au ridicat o trapeza si un arhondaric nou, care primeste cu dragoste pelerinii ce vin in numar destul de mare la schit.

 

Schitul Icoana Noua

Intre Manastirea Neamt si Schitul Icoana se afla o suprafata de teren numita „Valea Icoanei” care este folosita pentru pasunatul vitelor.
Cu binecuvantarea Patriarhului Nicodim in anul 1946, Protos. Vasian Iosub, numit si egumen al schitului a construit o noua cladire cu un paraclis, avand chilii si trapeza. Acest paraclis a primit hramul „Schimbarea la Fata si Nasterea Maicii Domnului” si a fost sfintit in 6 mai 1951 de arhiereul Pavel Sarpe. Catapeteasma paraclisului este din lemn, avand icoane intr-o executie atragatoare, fiind pictate de pictorul Procenco. Pictura din interiorul paraclisului a fost executata de pictorul Dumitru Gabor, in anul 1990.

Ctitor al lucrarilor si cu osteneala celorlalti parinti, egumenul schitului a dorit ca ulterior sa construiasca si o biserica in acest loc, dar din cauza regimului comunist nu s-a putut construi aceasta biserica, iar in anul 1972 s-a construit doar o clopotnita cu trei turnuri, cu un gang central, iar la etaj un mic paraclis cu hramul „Sf. M.Mc. Dimitrie”, care a fost pictat de Arhim. Bartolomeu Florea in anul 1984 .

In anul 1991, egumenul schitului Protos. Andrei Pascaru a construit un nou corp de chilii, iar intre anii 1994-2001, a construit Biserica Mare a schitului care s-a dorit a fi construita cu mult mai multi ani in urma de ctitorul schitului Protos, Vasian Iosub.

Biserica cu hramul „Schimbarea la Fata” a fost construita din caramida si placata cu piatra la exterior, iar intre 2000-2005 a fost impodobita cu pictura in fresca de pictorul Ciuhureanu Tudorel. In prezent egumen al Schitul Icoana Noua este Protos. Andrei Pascaru, avand 12 vietuitori cu viata de obste, iar in timpul iernii utrenia se face la miezul noptii.

 

Schitul Pocrov

La circa 4 km sud-vest de Manastirea Neamt sub poala muntelui „Chiriacu” se afla asezarea monahala cunoscuta sub numele de Pocrov. Aceasta asezare este situata intr-o poiana cu paduri seculare, iar cu cat te apropii mai mult de schit se profileaza clopotnita si biserica cu trei turnuri, cu hramul „Acoperamantul Maicii Domnului”. Ctitorul acestui schit a fost un transilvanean nascut in anul 1674, in satul Gledin din tinutul Bistritei, iar in anul 1697 a fost tuns in monahism, primind numele de Pahomie, ca apoi in schimnicie sa primeasca numele de Pimen.

Dupa o arhipastorire de sapte ani se intoarce inapoi la Manastirea Neamt si dupa cateva zile s-a retras in poiana sa impreuna cu ucenicii sai: Sofronie, Mardarie, Lazar, Dosoftei, Ioanichie si a inceput constructia bisericii de lemn pe temelie de piatra in plan treflat cu pridvor, pronaos, naos si altar. Catapeteasma este ornamentata in stilul vremii cu flori scluptate in lemn, iar icoanele sunt executate in maniera picturii bizantino-atonita.
Autonomia pe care Pahomie o dorea pentru ctitoria sa a fost mereu amenintata si aceasta se vede din innoirile asezamantului de cei care au respectat legamantul lui. In anul 1726, Mitropolitul Gheorghe al Moldovei, fiind calugar de Neamt, a reinnoit hotararea ca Pocrovul sa ramana fara suparare din partea Manastirii Neamt, intrucat aceasta a fost dorinta ctitorului „raposatul fratele Pahomie, care a ajutat Manastirea Neamt cu multe de toate ”. La intai septembrie 1755, Episcopul Ioanichie al Romanului, fost staret al Neamtului si ctitor la Vovidenia, dupa ce facuse multe danii si imbunatatiri la Pocrov a dat o „carte” , prin care confirma independenta schitului Pocrov cu aceeasi motivare pe care o facuse si Mitropolitul Gheorghe.

Pana la sfarsitul vietii sale, Pahomie s-a ingrijit de ctitoria sa, amintindu-si mereu „locurile unde-si inchinase intai viata lui Dumnezeu” si de aceea „trimitea necontenit, ori facea sa se daruiasca de altii, carti folositoare de suflet ”. Cuviosii parinti de la Pocrov au tinut candela aprinsa si au copiat carti de mare valoare spirituala. Intre obiectele de cult la Pocrov sunt icoane, cruci, chivote, potire, discuri si o icoana „Acoperamantul Maicii Domnului” care poarta semnatura lui C. Lifticar (1856). Schitul Pocrov numit si „Poiana raiului” este un adevarat loc al linistii unde au trait multi parinti iscusiti cu o viata duhovniceasca foarte aspra. Multi dintre ei au intemeiat si au condus si alte schituri. Egumenii de la Pocrov s-au ostenit si au intretinut schitul in stare de functionare atat chiliile, cat si biserica. In anul 1847, in timpul egumenului Nicanor Tudurii, s-a mai adaugat un corp de chilii, iar in interior a fost amenajat un paraclis cu hramul „Adormirea Maicii Domnului.
In anul 1993, s-a construit o noua casa cu mai multe chilii pentru parintii vietuitori din obstea schitului. In prezent la Schitul Pocrov sunt 9 monahi cu viata de obste, in mare parte dupa tipicul lasat de Episcopul Pahomie, iar Protos. Ghevasie Gheorghe, egumenul schitului se ingrijeste de bunul mers al vietii monahale.

 

Schitul Carbuna

Dupa ce se trece prin pasul Braniste, vis-a-vis de Rezervatia de Zimbri – Dragos Voda si la 3 km. de Manastirea Neamt, intr-o plantatie de stajari seculari se afla Schitul Carbuna.
Inca de la intemeierea manastirii acest teren a fost proprietatea manastirii, facand obiectul de „necesitate” in trecutul indepartat, pentru apararea si buna functionare a Cetatii Neamt.

Cinste si lauda voua eroilor ai neamului romanesc care v-ati jertfit viata salvand Cetatea si Manastirea Neamt lasate in pastrare de marii nostri voievozi”.
Aceasta Troita a fost sfintita in anul 1995, de catre I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei cu un sobor de preoti si diaconi.
Aceste proprietati au fost confiscate in timpul regimului comunist, iar dupa multe interventii, in anul 2001, Manastirea Neamt a primit in proprietate suprafata de 281 ha. teren arabil – pasuni si fanete.
In acest loc unde s-au jertfit eroii neamului romanesc, cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, in anul 2001, s-a infiintat Schitul Carbuna cu hramul „Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant”. Intre anii 2001-2003 s-a construit un corp de chilii cu trapeza si paraclis.

La Schitul Carbuna sunt 5 vietuitori si impreuna cu egumenul schitului Ierom. Elefterie Paduraru tin candela aprinsa, a rugaciunii, in acest loc binecuvantat de Dumnezeu.

 

Schitul Dobru

Mănăstirea(de maici) Dobru este cea mai veche mănăstire din regiune care respectă calendarul orthodox rusesc.Satul Vânători este locul unde a fost intemeiata prima biserică în România care respecta vechiul calendar,Primul său preot este considerat un sfânt pentru această comunitate pentru că el a fost ucis în altarul bisericii nevrând să schimbe regulile vechilor tradiţii.

 

Pestera Teodora de la Sihla

Pe o carare tainica, intr-un decor dumnezeiesc, in numai zece minute de mers pe jos se urca la Pestera Sfintei Teodora, unde prin multe lacrimi, post si rugaciune s-a nevoit ani de-a randul sihastra muntilor Carpati, Sfanta Teodora, ajungand la masura Sfintei Maria Egipteanca. Sfanta Teodora, a fost singura romanca ce a fost hranita de catre pasarile cerului. Ea a fost canonizata la 7 august 1992, cand se sarbatoreste ziua ei.

Cum cobori de la Pestera Sfintei Teodora, pe o alta poteca, intr-un decor ce te indeamna la elevatie spirituala, la numai cateva minute de coborare, se afla o stanca mare, in al carei varf se gaseste o scobitura, unde, pe vremea aceea, prin pronie sfanta, apa ce se aduna de la ploi, nu seca niciodata. Aici isi alina setea Sfanta si Cuvioasa Teodora – marea pustnica din tinutul Neamtului. Tot aici, la sarbatoarea de 7 august, si nu numai, vin multi pelerini crestini sa se roage si sa aduca laude si multumiri lui Dumnezeu, cel in Treime laudat, Maicii Domnului, Sfintei Teodora si Tuturor Sfintilor, primind astfel, raspuns la rugaciunile lor, dupa osteneala fiecaruia.
Sfintele moaste ale Cuvioasei Teodora, au stat peste o suta de ani in pestera ei, unde mari minuni si vindecari s-au facut si se mai fac celor ce se roaga cu daruire.Aratam ca sfintele ei moaste se afla de multa vreme la Pecerska – Kiev de unde nadajduim ca intr-o buna zi, se vor intoarce acasa – in Romania. In aceasta pestera Cuvioasa Teodora s-a nevoit su s-a rugat neincetat lui Dumnezeu, avand in inima si in suflet rugaciunea cea de taina, incat Sfintei teodora i se lumina fata, iar trupul ei se ridica la 1 m de la pamant asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Sfanta Teodora ajunsese la o asa masura incat frigul, foamea, diavolii, nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era precum un diamant stralucitor in muntii Sihlei. Ciripitul pasarelelor printre stancile uriase, icoana si pestera Sf. Teodora Pamanteanca sau Aurora Carpatilor, aduce multa mangaiere crestinului cu sufletul intristat.

Cum intri in pestera te intampina icoana Sfintei Teodora in care vom vedea ca tine in mana un pergament si pe care scrie: „Cu toata inima Te-am dorit pe Tine Doamne si cautandu-Te, Te-am aflat si sufletul meu cel ostenit s-a odihnit intru dragostea Ta!”. Alaturi stau trei candeli ce lumineaza pestera intunecoasa. Intrat deja in pestera simti cum ti se aseaza pe inima un duh de liniste si de pace! In pestera Sf. Teodora cu adevarat poti da mana cu Dumnezeu, cu duhul Cuvioasei Teodora!. Privind in adancimea ei, vei cunoaste si acea stanca, care prin minune dumnezeiasca, la rugaciunea sfintei s-a despicat, putand astfel sa se salveze de urmarirea turcilor pagani, ce voiau s-o omoare. Apoi, privind mai atent vei observa si acea lespede de piatra inegrita de vremuri si de fum, loc unde Sfanta Teodora, aa cum spune si Calistrat Hogas, isi odihnea uneori trupul ei ostenit de metanii si rugaciuni si unde isi putea frige cativa bureti pentru a-si potoli foamea.
Pestera Sfintei Teodora ne-a dovedit de foarte multe ori, ca este un loc sfant, fiindca cei demonizati odata ce se apropie de pestera, striga, luptandu-se cu satana, zicand: „Teodora, ce ai cu noi, Teodora! Ne arzi cu rugaciunile tale…!” La Sihla, la Pestera Sfintei Teodora si glasul codrilor este unicat! Intr-un decor preafrumos si linistit, pe o alta carare ce coboara de la pestera Sfintei Teodora spre schitul Sihla, se ajunge in cateva minute la Fantana Sf. teodora. Este vorba de o stanca mare, in al carei varf se afla o scobitura, unde prin pronie sfanta, indiferent de anotimp, apa adunata de la ploi si zapezi, pe timpul cand sfanta traia aici, nu seca niciodata. Despre aceata apa se spune ca este tamaduitoare de diferite boli, iar cei ce sunt posedati de lucruri necurate dupa ce o beau striga: „ceva ii arde in stomac”.

La Fantana Cuvioasei teodora, nu cred ca ar fi trecator sau pelerin inchinator, care sa nu urce pana in varful acestei stanci, sa bea sau sa ia putina apa pentru cei de acasa. Ca de altfel si la Fantanita Sfintei Teodora, peisajul continua sa fie incantator – indiferent de anotimp, spre drumul ce coboara panta la Schitul Sihla sau afundandu-te in inima codrilor adanci de istorie si legenda.” ” Sf. Teodora era constienta ca abtinerea si cumpatarea este mama tuturor virtutilor. Inca din copilarie cunostea ceea ce ar trebui sa stim noi crestinii macar la anii batranetii: „Cel nepasator si negrijuliu fata de sufletul sau nu il poate invinge pe vrajmas si nici propriile patimi. De aceea ca sa ajungi la desavarsire, trebuie sa traiesti duhovniceste, sa fii bineplacut de Dumnezeu si sa lupti pentru mantuire. Cei care trudesc in desartaciune pentru trupul lor si pentru imbuibarea pantecelui, regina tuturor patimilor, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu, pentru care Sfintii au trait in dureri si suferinta, saracie si cumpatare. Daca nu ne putem elibera de greutatea trupului, de lene, atipeala, somn si patimi, trudind pentru saturarea pantecelui, mancand si band pana la imbuibare devenim rob satanei. Cel care este rob al propriilor patimi nu va reusi sa implineasca voia lui Dumnezeu. De aceea Cuv. Teodora, precum si totii sfintii ne invata: sa ne rugam staruitor, ca sa nu ne acopere intunericul patimilor, ochii veghetori ai sufletului nostru.

[…]”

 

Mormantul Veronicai Miclea

Veronica Micle s-a nascut in anul 1850, la 22 aprilie, in orasul Nasaud. Soarta poetei este una impetuoasa. Ramane orfana de tata , la 14 ani paseste intr-o casnicie cu un mai vartsnic domn, Stefan Micle, profesor universitar. Diferenta dintre cei doi este de 30 de ani si impreuna au avut doua fete, Valeria si Virginia.

Veronica Micle a mai fost implicata, in calitate de martor, intr-un proces intentat de unii membri ai fractiunii politice liberale lui Titu Maiorescu, intamplarea desfasurandu-se intre 1864-1865.

In anul 1872, la Viena, il cunoaste pe Eminescu, poetul nostru national datorita caruia Veronica Micle este cunoscuta publicului larg. Relatia ei cu Eminescu a fost una distincta si schimonosita. Casatoria ei, suferinta necesara pentru creatie lui Eminescu, contextul social si politic, a facut din acesti doi amorezi ai secolului XIX o preafrumoasa poveste de dragoste.
Dupa trecerea in nefiinta a lui Eminescu, la numai 50 de zile diferenta, ramanem in anul 1889, Veronica Micle s-a stins din viata la manastirea Varatec. Sfarsitul poetei se pare ca a fost pricinuit de o sticluta de arsenic golita repejor.

Mormantul Veronicai Micle se afla langa peretele sudic al bisericii Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, la aproximativ 150 m sud est de biserica mare a Manastirii Varatic. Actuala incinta a manastirii Varatic se presupune ca a fost zestrea si mostenirea poetei de la parintii sai, iar in 1866 casa a fost donata manastirii.

 

Casa Memoriala Mihail Sadoveanu din Vanatori Neamt

Scriitorul a locuit in cladirea actualului muzeu in perioada 1944 – 1961, fiind resedinta sa de vara.
Cladirea a fost construita in 1937 de catre mitropolitul Visarion Puiu, cu destinatia de palat arhieresc. Devenita casa de oaspeti, este pusa la dispozitia scriitorului Mihail Sadoveanu in 1944 si cedata spre folosinta pe viata
in 1949. Muzeul pastreaza ambianta de epoca si expune obiecte memoriale: portretele parintilor, portret si bust ale scriitorului, o icoana din secolul al XVIII-lea, o masa florentina, un sah de fildes, pianul, sabia de samurai, obiecte de vanatoare si pescuit;carti (Biblioteca roz – 75 volume), editii princeps (61) ;volume de documente istorice de la 1500.

 

Casa memoriala Ion Creanga

Aflata in Humulesti, localitate cunoscuta din Amintiri din copilarie a lui Ion Creanga, astazi cartier al orasului Targu Neamt, pe strada Ion Creanga nr. 8, dincolo de Ozana cea limpede si frumos curgatoare, Casa memoriala Ion Creanga pastreaza vie amintirea scriitorului. Construita in 1830 de bunicul dinspre tata al marelui povestitor, Petrea Ciubotariul, a fost primita de fiul sau Stefan in 1835, cand s-a casatorit cu Smaranda Creanga, din Pipirig. Constructia a fost restaurata in 1937 prin grija istoricului Nicolae Iorga. In 1944 Sofia Grigoriu, nascuta Creanga, doneaza casa Asociatiei Invatatorilor din Romania.

Casa copilariei lui Creanga a ramas mostenire din generatie in generatie si a fost locuita pana in anul 1959 cand a fost declarata printr-un decret patrimoniu national si a fost declarata muzeu.
Abia mai tarziu, in 1965, Zahei Grigoriu, unul dintre urmasii povestitorului, a cedat-o cu scopul amenajarii muzeului.
Construita in stil popular din barne de lemn lutuite, intrare joasa adapostita de o prispa ingusta si acoperis de sindrila, casa are in interior doua incaperi tinda, in care se gasea gura cuptorului si odaia mare, incapere joasa cu trei ferestruici pe latura de rasarit.

In spatele casei se mai pastreaza inca obiecte gospodaresti si unelte agricole adapostite de un acoperament inclinat din scanduri.
In prezent, amenajata ca muzeu, casa adaposteste obiecte care au apartinut odinioara familiei Creanga laita, de jur imprejurul camerei, acoperita cu laicere, culmea cu cateva straie, opaitul, furca si roata de depanat, vartelnita, masa la care a invatat Ionica buchiile cartii, ceaslovul amintit in memoriile sale.

Pe masa din odaia mare se gaseste astazi un bust al lui Ion Creanga.
In tinda casei este amenajata o expozitie cu operele marelui povestitor, cu documente de arhiva, scrisori, carti postale cu autograf, manuale scolare Metoda noua de scriere si citire; Invatamantul copiilor; Geografia judetului Iasi, fotocopii ale manuscriselor si fotografii. In expozitie sunt si 14 lucrari de grafica realizate de plasticianul Eugen Taru, folosite la ilustrarea editiei din 1959 a volumului Amintiri din copilarie.
Exponatele au valoare etnografica, documentara si nostalgica, obiectele expuse pastrand vie imaginea si biografia lui Ion Creanga, stand marturie a civilizatiei si traditiei populare caracterizata de simplitate, bun simt si modestie a locuitorilor din aceata parte a tarii.
In prezent, Casa memoriala Ion Creanga este unul dintre cele mai vizitate muzee din tara, trecandu-i pragul anual mai mult de 40.000 de turisti romani si straini.

Programul de vizitare:zilnic 9-17 (octombrie – martie); 10-18 (aprilie – septembrie); luni închis.

 

Casa-muzeu Vasile Gaman

În drum spre Mănăstirea Neamţ, autocarele fac un ocol prin satul Lunca, unde tot mai mulţi turişti vor să viziteze casa-muzeu Vasile Gaman.
Stăpânul casei, moş Vasile, cum îi spun consătenii, este cunoscut în întreaga ţară ca un iscusit sculptor în lemn. „Am scris istorie cu dalta, spune dumnealui, am dat lemnului înfăţişare de floare, de pasăre şi de chip de om“.

Cu suflet, cu credinţă şi cu truda mâinilor a împodobit cu sculpturi cincizeci de biserici. „Am sculptat iconostase, strane şi icoane la mănăstirile Agapia, Ciolpani, Tisa Silvestri, la Catedrala Eroilor din Târgovişte şi în multe alte colţuri ale ţării. Acum, zâmbeşte meşterul, am în lucru şi sper s-o termin până la sfârşitul anului o troiţă care va fi aşezată, potrivit obiceiului din vechime, la răscruce de drumuri, în localitatea Târgu-Frumos.“

Dragostea pentru istoria neamului, pentru tradiţii a făcut ca, de-a lungul timpului, Vasile Gaman să adune într-o casă, construită ca în vechime, după o gravură de acum 200 de ani, o multitudine de piese rare, mărturii ale modului de viaţă din satul românesc tradiţional.
Poarta de la intrare – monument înscris în patrimoniul naţional – are încrustate chipurile lui Burebista, Decebal, Traian, Dragoş-Vodă, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul – toate pe o hartă a României Mari sculptată la îmbinarea celor două laturi ale porţii şi flancată de armele cu care a fost apărată.

Casa-muzeu reprezintă o gospodărie tradiţională din zonă, iar exponatele sunt pe cât de numeroase, pe atât de diversificate în ceea ce priveşte provenienţa şi domeniul de folosinţă: unelte vechi agricole şi din gospodărie, costume populare, icoane vechi pictate pe lemn, manuscrise, cărţi vechi.

Numeroase sunt obiectele din ceramică, multe creaţii ale meşterilor care vieţuiau odinioară prin partea locului.
Impresionează colecţia de numismatică, unele exponate deosebit de valoroase, dar şi medalii şi decoraţii care au fost obţinute de sătenii din Lunca în războaiele pentru apărarea pământului natal.
Datinele şi obiceiurile de Anul Nou, atât de răspândite în Moldova, nu puteau să nu-şi găsească loc şi în acest muzeu dedicat în bună măsură satului românesc tradiţional: măşti, costume şi alte obiecte specifice obiceiurilor de iarnă dau un colorit aparte expoziţiei.

Profesor al Şcolii Populare de Artă din Piatra Neamţ, membru al Centrului de Cultură şi Artă „Carmen Saeculare“, membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, Vasile Gaman cochetează şi cu scrisul.
A publicat poezie, iar acum are pregătit un volum cu un titlu semnificativ „Cartea vieţii mele“. „Dacă găsesc un sponsor, vă invit la lansare“, glumeşte Vasile Gaman, oferindu-ne un fragment din cartea pe care acum, la bătrâneţe, o consideră o împlinire a vieţii lui.
„Trăiesc şi muncesc împreună cu consătenii mei cu care mă străduiesc să ducem mai departe obiceiurile, datinile şi meşteşugurile înaintaşilor noştri ce s-au învrednicit de preţuirea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt care le-a încredinţat paza Cetăţii Neamţului.“

 

Gradina Zoologica DRAGOŞ VODĂ

Gradina Zoologica „Dragos Voda” a fost înfiinţată în anul 1968.
În anul 1970 se aduc primele exemplare de zimbri, în număr de trei, originare din Polonia, dânduli-se numele de Rarău, Roxana şi Raluca.

În anul 1974 , rezervaţia găzduieşte filmarea unor secvenţe de vânătoare pentru filmele “Fraţii Jderi” şi “Ştefan cel Mare-Vaslui 1475”.
Primele două litere ale numelor zimbrilor născuţi în România , trebuie să fie “RO”.

Alături de zimbri mai întâlnim cerbi carpatini, cerbi lopătari, urs, lup, mistreţ şi specii de avifaună.

 

 

Monumentul Eroilor din Târgu Neamț

Monumentul Eroilor din Târgu Neamț este un monument dedicat corpului de Vânători de Munte ai Armatei Române și eroilor Primului Război Mondial.
Monumentul amplasat la Târgu Neamț este situat în partea de nord-est a orașului, pe terasa creată în mod artificial în anul 1936, pe Culmea Pleșului. Orașul a fost ales pentru construcția acestui edificiu datorită faptului că aici, în 1916-1917, a fost fondat primul corp de Vânători de Munte de către regele Carol al II-lea.

Aflată la o altitudine de 491 de metri, cu aproape 100 de metri deasupra orașului, construcția poate fi remarcată cu ușurință de la depărtare.
Monumentul-mausoleu a fost inaugurat la 29 iunie 1939, în cadrul unei ceremonii solemne la care a participat regele Carol al II-lea, prim-ministrul Armand Călinescu, precum și numeroși generali, ofițeri superiori ai corpului de armată al vânătorilor de munte și oficialități ale județului Neamț.

 

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamţ a fost construită în perioada consolidării statului medieval românesc în partea de est a Carpaţilor. Construită în conformitate cu ordinul lui Petru I Muşat (1375-1391) , Cetatea Neamţului a fost compusă iniţial din fortăreaţa centrală care a fost închisă de o curte împrejmuită de 4 turnuri.În original a avut un plan pătrat şi primele ziduri aveau 12 m înălţime.A fost construită în vârful Culmii Plăieşului , pentru a controla valea Ozanei care reprezintă una din rutele comerciale între Moldova şi Transilvania.Datorită poziţiei sale strategice este cunoscută cu denumirea de ‘’cuibul vulturului‘’. Ştefan cel Mare (1457-1501) măreşte fortăreaţa, pe deasupra vechilor ziduri,adăugând o incintă exterioară cu 4 turnuri circulare pentru artilerie,şi ridică zidurile la 20 m. Deasemenea s-au săpat canale defensive (de protecţie), 10 m în adâncime şi 25 m lăţime.Foarte important ,un pod sub formă de arc a fost construit în faţa porţii principale.Acest pod susţinut de 14 stâlpi din piatră ,este o construcţie remarcabilă.După această lărgire ,cetatea a devenit efectiv invincibilă dupa standardele medievale.În 1476 ,cetatea rezistă în timpul asediului celor 200 000 soldaţi conduşi de Mahomed al II lea,cuceritorul Constantinopolului.