Societatea Culturală „Clepsidra”, Roman și Filiala „Filip Brunea-Fox” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România în colaborare cu Filialele Uniunii Scriitorilor din Bacău și din Iași având și sprijinul autorităților județene, au organizat la Piatra-Neamț a V-a ediție a Caravanei Scriitorilor. Așezată sub semnul lui 75, deoarece au fost omagiați scriitorii care au aniversat sau vor împlinit 75 de ani anul acesta, manifestarea culturală a reunit oameni de cultură din țară și din străinătate.
În a doua zi a evenimentului, Caravana Scriitorilor a pornit-o spre vechile și renumitele vetre monahale din Munții Neamțului (M-rea Secu și M-rea Neamț), adevărate oaze de spiritualitate și de cultură românească. Caravana și-a continuat călătoria în fascinantul Ținut al Zimbrului din Parcul Natural Vânători Neamț, unde participanții au descoperit istoria parcului, un film despre bogățiile acestui ținut și proiectele de extindere a zonei protejate.
„Caravana Scriitorilor” a reprezentat un adevărat pelerinaj al spiritului creator la izvoarele spirituale ale românilor, în locuri încărcate de istorie, de tradiție, de artă și de cultură autentică.
