Zimbrul

În Holocen specia a fost răspândită în întreaga Europă cu excepţia Spaniei, a sudului Italiei și Greciei. Pornind de la dovezile istorice, interpretate cu sprijinul tehnologiei GIS, s-a reuşit să se dovedească faptul că singurele cauze ale periclitării speciei au fost legate de vânătoarea excesivă și fragmentarea habitatelor (Kuemmerle ș.a., 2011). Această afirmație trebuie nuanțată, pentru că, dacă în Vestul Europei reducerea habitatelor favorabile a reprezentat un factor favorizant în dispariţia zimbrului, în zona Munţilor Carpaţi sau a Caucazului, recunoscute pentru persistența habitatelor neafectate antropic, singura cauză reală a fost reprezentată de vânătoarea excesivă.

Zimbrul (Bison bonasus) este cel mai mare mamifer terestru al continentului european, greutatea masculilor maturi variază între 800 și 1000 kg, femelele adulte ating 650 kg, iar viţeii, la fătare, cântăresc în jur de 25 de kg. Masculii adulţi pot avea 220 cm înălţime la greabăn și o lungime a corpului de până la 300 cm, în cazul femelelor adulte dimensiunile maxime pot fi 170 cm înălţime la greabăn și 270 cm lungime.

Ideea de reintroducere în libertate a zimbrului a fost prezentată pentru prima oară de către zoologul polonez J. Sztolcman, în 1923, dar germanii au fost cei care au preluat inițiativa astfel că în același an s-a înființat Societatea Internațională pentru Protecția Zimbrului. La acea dată zimbrii din libertate fuseseră exterminați, astfel că refacerea efectivelor s-a făcut pornind de la 54 exemplare (29 masculi și 25 femele) cu origine cunoscută, aflate în grădini zoologice. Impedimentele legate de numărul mic de exemplare au fost potențate de faptul că toate cele 54 de animale erau descendente din doar... 12 exemplare.