Descriere

Dispariția măgarului sălbatic european face ca reconstituirea acestuia să se bazeze exclusiv pe analiza fosilelor, care au arătat că, atât din punct de vedere genetic cât și morfologic, acesta era asemănător actualului kulan. Prin urmare, dimensiunile orientative ar fi putut fi: lungimea în jur de 200 cm, înălțimea la greabăn până la 140 cm și greutatea de 200-250 kilograme, cu mențiunea că masculii erau mai mari decât femelele.

Blana era de culoare gălbuie, cu variații de roșcat, maro sau castaniu, burta și botul spre alb, caracteristică era dunga neagră de-a lungul coloanei vertebrale. Actualii kulani prezintă o coamă dreaptă, de culoare mai închisă, care se întinde de-a lungul gâtului. Față de corp, capul și urechile sunt mari, picioarele sunt mai scurte decât la cai, dar puternice. Disproporția nu îl împiedică pe kulan să fie un alergător mai bun decât calul. Nu doar că poate atinge o viteză de 65-70 km/h, dar are capacitatea fizică de a o menține pentru perioade mai lungi!

Măgarii sălbatici sunt bine adaptați zonelor stepice, semiaride, dar pot suporta și temperaturi scăzute. Au capacitatea de a utiliza puținele resurse existente la dispoziție, astfel că în dieta lor intră plante xerofite pe care alte erbivore nu le utilizează. Sunt capabili să găsească apa de la mari distanțe, la nevoie pot săpa cu copitele sau pot folosi apele sărate sau amare. În relația cu prădătorii, kulanii se salvează prin fugă, constituția fizică îi face nu doar buni alergători ci și, în caz de nevoie, săritori redutabili.

Turmele, uneori ajungând la zeci de exemplare, compuse din femele și puii lor, sunt conduse de o femelă experimentată. În perioada împerecherii li se alătură masculii care dau lupte înverșunate pentru supremație. Mușcăturile și loviturile de copită, oricum periculoase, sunt amplificate de determinarea combatanților, astfel că astfel de bătălii se soldează deseori cu răniri grave.