Elanii au fost printre primele erbivore mari care au revenit în Europa după ultima glaciațiune, astfel că la începutul Holocenului, aria de distribuție a acestora s-a extins de la Pirinei până în Câmpia Rusiei, dacă e să ne referim doar la spațiul european. De altfel, ca dovadă a extinderii lor spre sud, elanii apar reprezentați alături de zimbri sau bouri în celebrele desene rupestre preistorice. Succesul acestei colonizări s-a datorat adaptibilității acestui animal care, și astăzi, poate fi întâlnit în habitate variate, precum pădurile boreale, tundra, zone montane, mlaștini sau chiar terenuri agricole. În câteva mii de ani de la retragerea ghețarilor, specia aproape a dispărut din sudul și vestul continentului, iar în zonele în care a continuat să fie prezentă, numărul exemplarelor se pare că era unul redus. În secolul I î.e.n.., Iulius Cezar știa că animalele pot fi întâlnite în Germania, dar nu și în Galia. (Schmölcke și Zachos, 2005).
În jurul nașterii lui Hristos au rămas doar populații reduse în vestul Europei Centrale, care au dispărut în cele din urmă în Evul Mediu timpuriu. În Turingia și în regiunea de la nord-est de râul Elba, precum și în centrul Poloniei, unele efective au persistat până în Evul Mediu târziu, în Cehia se consideră că elanul a dispărut undeva prin secolul al XVI-lea. (vezi fig. 3)
Elanii au fost prezenți și pe teritoriul actualei României. Reluând mai vechi semnalări, cărturarul Gaspar Heltai, pe la 1575, pomenește de existența în Transilvania a unor mari erbivore precum ”boi comaţi, cai sălbatici, elani şi zimbri”. Câteva decenii mai târziu, geograful italian Giovanni Antonio Magini menţiona: „Transilvania are codri mari şi păduri nesfârşite unde trăiesc multe animale sălbatice, între care şi elanii”.
Dincolo de Carpați, în Moldova, elanul, denumit plotun de către strămoșii noștri, a fost și el remarcat în cronicile vremii. Dimitrie Cantemir îl menționează ca trecând Nistrul în iernile grele, venind dinspre ceea ce era atunci Polonia. Se pare că, din fauna țării noastre, elanii au dispărut la începutul sec. al XIX-lea. Cu toate acestea, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, elanii au reînceput să apară, sporadic, pe teritoriul României. Mai întâi, a fost semnalat în Delta Dunării (1964), ulterior, în anii ’70, în județele din Moldova aflate în apropierea graniței cu fosta URSS, precum Suceava, Vaslui sau Botoșani sau ca dovadă a faptului că animalele au reușit să parcurgă distanțe apreciabile, în județe aflate mai în interiorul țării ca Neamț, Bacău sau Vrancea. Văzută din prespectiva prezentului, apariția unui elan, în 1973, în județul Neamț, între localitățile Bălțătești și Crăcăoani, aflate în Parcul Natural Vânători Neamț, poate fi văzută ca o dovadă a favorabilității zonei pentru această specie, mai ales că, nu departe, în comuna Pipirig, unul dintre sate se numește…Plotun!