După dispariția lor începând de acum câteva mii de ani din Europa de Vest și, în perioada Evului Mediu, din Europa Centrală elanii se găsesc în libertate în Scandinavia, Belarus, Ucraina, Rusia și în câteva zone din Polonia și Țările Baltice, unde au reușit să supraviețuiască și să prospere. E adevărat, unele subspecii, precum elanul de Caucaz, au fost definitiv pierdute. Datorită numărului lor mare, în țările scandinave și Rusia sunt tratați ca o specie de vânat, efectivele fiind reglementate prin cote, ce au în vedere pagubele pe care aceștia le produc culturilor agricole sau forestiere și coliziunile, destul de dese, cu mașini sau trenuri. Există și animale crescute în ferme, de interes fiind carnea și pielea.
În trecutul recent, în special începând cu anii ’50, elanii au migrat în mod repetat de la est, din Scandinavia și Rusia, spre vest. Extinderea ariei de distribuție, dar și persistența populațiilor scandinave arată că elanii sunt capabili să prospere în imediata apropiere a oamenilor, astfel că există indicii că eventuale reintroduceri, în zone propice și cu conștientizarea publică de rigoare, ar fi încununate de succes.
Încă din 1951, polonezii au reintrodus specia în Parcul Național Kampinos, lângă Varșovia, exemplare au fost semnalate și în Parcul Național Bieszczady, în Carpații polonezi! Creșterea efectivelor de elani în Polonia s-a soldat cu (re)apariția acestora în Cehia, o primă semnalare fiind în 1957, pentru ca începând din 1974 să se constate populații stabile de elan în sudul Boemiei (Romportl și al., 2017). Cam din aceeași perioadă, semnalări sporadice de indivizi au avut loc și în Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, România sau Danemarca. Reintroducerea speciei este în derulare în Slovacia, în Delta Oderului, la granița dintre Germania și Polonia și este luată în considerare în Marea Britanie.
