La începutul erei noastre, Strabon descria saiga ca având o mărime între berbec și cerb, convins fiind că nasul lung era folosit pentru a bea apa. Am văzut mai sus cum o descria Cantemir, e drept că unii autori consideră că cele câteva rânduri, cu ceva indulgențe, se potrivesc mai degrabă…elanului. Dacă în cazul bourului sau calului sălbatic, descrierea acestora s-a bazat mai mult pe supoziții, în cazul antilopei saiga, prezentă încă în libertate, lucrurile sunt fără echivoc.
Înălțimea la greabăn ajunge până la 80 de centimetri, lungimea corpului, în medie 120 centimetri, iar greutatea, mai ales în cazul masculilor adulți până spre 70 de kilograme. Doar masculii sunt înzestrați cu coarne, care cresc pe întreaga perioadă a vieții atingând o lungime de până la 35 de centimetri, caracteristice fiind inelele suprapuse pe verticală, ce pornesc de la baza acestora.
Nările sunt caracteristice, lungi, îndreptate în jos, cu aspect de trompă. Funcția lor este duală, în timpul verii filtrează particulele de praf și răcoresc aerul inspirat, pe timpul iernii, aerul este încălzit înainte de a pătrunde în plămâni, permițând animalelor să alerge vreme îndelungată, chiar dacă temperatura este scăzută. Blana reprezintă o altă adaptare la climatul continental în care saiga trăiește. Vara, părul este scurt, având o culoare gălbuie, uneori cu tente roșcate, cu părțile ventrale de culoare mai deschisă. Iarna, lungimea părului se dublează, ”coama” de pe gât, de culoare mai închisă, devenind mai evidentă.
