Saigaua - Saiga tatarica

Perspective

Am văzut că perioadele cu turbulențe sociale, precum Războiul Civil din Rusia sau căderea comunismului, au condus la scăderea dramatică a efectivelor de saiga. Pedepsirea de către Stalin a minorităților naționale care au colaborat cu germanii (uneori a fost deajuns ca respectivele minorități să se fi aflat temporar sub ocupație nazistă) a condus, în anii ’40, la deportarea masivă a populației kalmuce. Dincolo de tragismul situației, această decizie a determinat, în absența oamenilor,…revigorarea efectivelor de saiga din stepă kalmukă (Lushchekina și Struchkov, 2001)!

Coarnele masculilor sunt utilizate în medicina tradițională chineză, fiind considerate un substitut al cornului de rinocer. În anii ’90, când specia încă era bine reprezentată, pe plan internațional, s-a considerat că vânătoarea la saiga poate constitui o alternativă ”sustenabilă” la vânătoarea de rinoceri, punându-se astfel o presiune sporită pe specie, în condițiile în care un singur corn de saiga valora, la acea vreme, în jur de 150 de dolari! Rezultatul a fost că declinul efectivelor de saiga a fost unul dintre cele mai abrupte observate la o specie, în perioada actuală!

Chiar dacă în prezent efectivele sunt în creștere, presiunea antropică precum existența gardurilor fizice la frontierele fostelor state sovietice, realizarea de noi elemente de infrastructură sau blocarea surselor de apă exclusiv în folosul turmelor domestice, la care se adaugă și consecințele schimbărilor climatice respectiv seceta, valurile de căldură sau frecvența sporită a fenomenelor climatice extreme, conduc, împreună, la reducerea și fragmentarea habitatelor favorabile speciei. În anii ’70, în Ucraina a început un program de înmulțire a antilopei saiga, în condiții de semilibertate. Locația aleasă a fost tot Rezervația Askania-Nova, pentru început fiind aduse 70 de exemplare, pentru ca în prezent să fie raportată un efectiv de aproximativ 700 de exemplare. Apariția în zonă a unei companii chinezești interesată de creșterea comercială a antilopelor saiga a condus la debutul controversat al Ucrainei în comerțul ”legal” cu coarne de saiga. Astfel, conform unui raport CITES (SC74 Doc. 78, 2022), în 2019, Ucraina a exportat aproximativ 1500 kg de coarne și alte părți de saiga, a căror origine a fost declarată ca fiind necunoscută sau anterioară convenției CITES!